Johannes Brahms

Johannes Brahms (7.5.1833 – 3.4.1897) s-a nãscut la Hamburg. Tatãl sãu, care i-a dat primele lectii de muzicã, era contrabasist. Brahms s-a remarcat la pian si ajuta la suplimentarea venitului relativ scãzut al familiei, prin interpretãri în restaurante si teatre, precum si prin oferirea de lectii de pian. Desi povestea larg-cunoscutã este cã Brahms a trebuit sã cînte la pian prin baruri si bordeluri, studii recente, precum cele ale lui Kurt Hoffman[1], sugereazã cã acest fapt este probabil incorect. Într-o perioadã, el a învãtat si violoncelul, desi progresul sãu a fost întrerupt odatã cu sustragerea instrumentului chiar de cãtre profesorul sãu.

Tânãrul Brahms a interpretat câteva concerte publice, dar nu a devenit foarte cunoscut drept pianist (desi mai târziu avea sã interpreteze ambele prime-auditii ale lucrãrilor sale Concertul pentru pian No. 1 în 1859 si Concertul pentru pian No. 2 în 1881.

A început sã si compunã, însã eforturile sale n-au primit atentia cuvenitã pânã în 1853, când a mers într-un turneu de concerte alãturi de Eduard Reményi. În acest turneu, a fãcut cunostintã cu Joseph Joachim, Franz Liszt si mai târziu a fost prezentat marelui compozitor german Robert Schumann. Reményi s-a simtit, însã, ofensat de esecul lui Brahms în a aprecia cu toatã inima Sonata în B minor a lui Liszt într-o vizitã la Curtea de la Weimar, unde Liszt era muzicianul curtii, iar Brahms a adormit la una dintre operele recent compuse ale acestuia. Multi dintre prietenii lui Brahms au afirmat cã Reményi, fiind un curtezan slefuit, se astepta ca tânãrul Brahms sã se conformeze practicii obisnuite a aplauzelor politicoase acordate piesei unei celebritãti, însã acesta a afisat simple complimente amabile. I-a spus lui Brahms cã prietenia lor trebuie sã se sfârseascã, desi nu era clar dacã Liszt se simtise sau nu ofensat. Joachim, însã, avea sã devinã unul dintre cei mai apropiati prieteni, iar Schumann, prin articole slãvitoare pentru Brahms, a jucat un rol important în atragerea atentiei publicului asupra compozitiilor tânãrului. Lui Brahms i-a fost prezentatã si sotia lui Schumann, compozitoarea si pianista Clara, cu 14 ani mai în vârstã, fatã de care a avut o prietenie afectivã pasionalã, însã întotdeauna platonicã. Brahms nu s-a cãsãtorit niciodatã.

În 1862 se stabileste permanent la Viena si începe sã se concentreze total asupra compozitiei. Cu lucrãri precum Un Recviem german, Brahms dobândeste în final o reputatie puternicã si devine recunoscut încã din timpul vietii sale drept unul dintre marii compozitori. Poate cã aceasta i-a oferit în sfârsit încrederea necesarã pentru a termina prima sa simfonie; ea apare în 1876, dupã aproape zece ani de trudã. Celelalte trei simfonii au urmat apoi într-o succesiune îndestul de rapidã (1877, 1883, 1885).

Brahms cãlãtorea adesea, atât pentru afaceri (concerte în turnee), cât si din plãcere. Vizita deseori Italia în timpul primãverii si de obicei se stabilea într-o asezare ruralã plãcutã în care putea compune în timpul verii. Îi plãcea în mod deosebit sã petreacã timpul afarã, unde simtea cã putea gândi mai limpede.

În 1890, la vârsta de 57 de ani, Brahms decide sã renunte la compus. S-a dovedit mai târziu, însã, cã nu si-a putut respecta decizia si în anii premergãtori mortii sale a scris un numãr de capodopere recunoscute, inclusiv cele douã sonate pentru clarinet Op. 120 (1894) si cele Patru Melodii Serioase (Vier ernste Gesänge) Op. 121 (1896).

În timpul terminãrii melodiilor din cadrul Op. 121 Brahms cade lovit de cancer (sursele sunt incerte fie a fost vorba despre ficat sau pancreas). Conditia sa se înrãutãteste treptat si la 3 aprilie 1897 moare. Este înmormântat în Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.